sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Editorial

Cică, de ce ție frică nu scapă ei.
Am știut. Am știut că la un moment dat, atunci când am să ajung la o anumită vârsta am să dau de un gen de muzică care nu mă/va înțelege nicicum. Da'nplmea, nam decât 41 de ani fragezi! Speram să mai am timp să mă simt bine la chefuri. Dar nuuu. Nu, nu, nuuu! Enter:Doobystep!
Orișicum, promit, demult nu ai mai văzut o fază atât de funny ca și următoarea:
How to dance to Dubstep


Și dacă dai replay de 8x tot incredibil rămâne, nu? next!

Auzi, cică tre să fi pe ketamină ca să-ți placă astea. Chemați veterinaru!



Gusturile nu se discută iar piesa asta pare mai ok. Păcat că restul sunt...


vineri, 6 noiembrie 2009

miercuri, 7 octombrie 2009

intro


intro by the much betters

Helău! Asta a fost ultima piesă nepublicată din primul sezon. Întretimp am început o nouă sesiune de înregistrări. Avem deja mai multe schițe de piese care sună promițător și abia aștept să vi le prezentăm și vouă pentru că sincer, pe astea vechi le-am ascultat deja de mi-o venit acru. Ca să treacă timpul mai repede pînă la următoarea postare, vă las cu jocul de mai jos. Salvați toți nenorociții ăștia de la spânzurătoare! Sunt nevinovați ! Pa.



alte jocuri ok thc

marți, 11 august 2009

Eezluv

Ce mai faceți? Ați crezut cumva că și aceasta e o zi banală, lipsită de sens? Iată că v-ați înșelat. Ca mulțumire pentru toți cei care au avut răbdare și ne-au ascultat, dar mai ales pentru cei care au fost draguți și și-au exprimat parerea despre muzica noastră, azi The Much Betters vă pune la dispoziție o nouă compoziție magnifică. Să nu disperați deci niciodată, căci iată: viața e frumoasă iar noi vă iubim. Și nu uitați, chiar dacă dați de cele mai negre și nasoale momente din viață, tot veți avea de acum la îndemîna un remediu sigur: sinuciderea.

Curînd, adica dupa ce albumul nostru (intitulat ”Primul albuș”) va exploda pe piața muzicii mondiale propulsând trupa pe orbită, pentru a-și ocupa locul cuvenit printre celelalte stele ale muzicii, precum Ravi Shankar, Morbid Angel, sau Bobi Solo, să știți că noi nu vă vom uita. Toți cei care ne-au fost alături în aceste momente ale infantilitații carierei noastre vor primi cadou cîte un pix inscripționat!... Cu plăcere!


și o animație gif fără nici-o legătură

3,4-methylenedioxymethamphetamine

miercuri, 22 iulie 2009

sâmbătă, 18 iulie 2009

Mai vreo 5 piese si e gata albumu' de debut.

splash 3D


si, am aflat: azi, 18 iulie 2009, sa maritat andreea-superdraguta-claici! she's a much better. te iubim, casa de piatra! (aici la voce)

luni, 22 iunie 2009

Syzygy (demo cu Mara)

Hey! Recent Mara a vizitat Aradul și nu s-a putut să nu profitam de ocazie. Am rugat-o respectuos să înregistreze câteva refrenuri și pentru muzica noastră "de drogați". După ce ne-a refuzat politicos, am trecut la fapte: am înghesuit-o într-o dubiță și am transportat-o în studioul nostru din pivniţă. În scurt timp artista a cedat amenințărilor cu violență și înfometare şi a fost deacord să ne înregistreze şi nouă câteva mostre ale talentului ei uluitor. Mulţumim. Mai vreo trei piese şi va gusta şi ea, din nou, dulcele iz al libertăţii!
Iată un exemplu (nemasterizat):





piatra

imagine Wikipedia

miercuri, 29 aprilie 2009

Pentru mult mai binele nostru

Dragii mei,
A sosit timpul ca în sfîrșit să fim luați în serios de către autorități. Prea multă vreme am fost tratați cu indeferență de către factorii decizionali ai acestei rânduiri sociale râncede!

Dar acum ne stă la dispoziție o platformă nouă, revoluționară, pentru a ne exprima părerile: PetitieOnline.ro. Un site unic, sosit exact la timp avînd în vedere iminența trecerii noastre în epoca vărsătorului. Acei oameni minunați care postează acolo, știu că opinia sau obiecția unei persoane oarecare, pur și simplu nu va mai putea fi ignorată de către autoritați dacă aceasta e suținută de semnătura virtuală a altei persone.

Propun să participăm cu toții la schimbarea inspre mai bine a lumii, semnând toate petițiile online! Sau daca crezi că nu ai timp sau nu te interesează câtuși de puțin soarta omenirii, măcar semnează petiția noastră. Astfel, în sfîrșit, vocile noastre online se vor ridica într-un unison online către cer, ca un tunet online și vor cutremura structurile putrede ale elitei politice, iar adevarul va ieși din nou la suprafață, unde va pluti, îndelung, ca o floare de cireș rozalie pe oglinda unui iaz. Iazul ăsta fiind de fapt o BALTĂ cu apă PUTUROASĂ, infestată cu mormoloci MINCINOȘI care OTRĂVESC omenirea cu ghearele lor înfipte adânc ÎN hipotalamusul gîndirii NOASTRE colective!
Scuzați entuziasmul, dar simt că timpul schimbarii a sosit!

SEMNEZĂ BĂ PETIȚIA! Te rog. Petiția noastră. Semneaz-o. Sau nu.

Mulțumim.
Frontul Unitar al Cetatenilor Intransigenti (divizia activistă a The Much Betters- șilor)

luni, 13 aprilie 2009

Night Life

Salutări din studioul Firedrill din Arad! Alături de mine se află colegul meu de trupă, Goodies (care dă din cap că el nu-i aici). Am încercat să finalizăm o piesă să mai publicăm ceva pentru toți fanii noștrii, adică pentru Dorin și pentru băiatul ăla mai blond și grăsuț care tot îmi cere țigari pe la chefuri.
Pentru voi. Enjoy!





The stage is on fire by Baro

duminică, 5 aprilie 2009

Csumbornyak

Prin arhivele noastre, care se întind pe zeci de harduri prăfuite, am redescoperit o piesă simpatică din 2003. Înregistrată în bucătăria unei garsoniere din minunatul cartier Aurel Vlaicu alături de Fly cel năzdrăvan care ulterior, împreună cu trupa lui, Habar au luat muzica în serios și chiar au reușit să se lanseze și pe plan național. Bravo bey! Urmează pieasa etno-filingoasă Csumbornyåk:




daduj

marți, 24 martie 2009

O cauză umanitară

Întrerup pentru moment şirul articolelor triviale, încercând să atrag atenţia celor care hoinăresc pe aceste meleaguri îndepărtate ale internetului asupra unei probleme deosebit de serioase. Vreau să fac pe aceasta cale un apel călduros cititorilor, prietenilor, semenilor de pretutindeni, să dea dovadă de compasiune. și în cazul în care vreodată, indiferent de circumstanţe mă văd purtând un astfel de dispozitiv, …
...un handsfree bluefututh sau ce, de genul ăsta, să se furişeze tiptil în spatele meu cu un hârleţ şi să-mi aplice o lovitură zdravănă în zona cefei. Odată căzut la pământ, folosind acelaşi hârleţ vă rog să-mi desprindeţi complet ţeasta de restul corpului. Opţional, căpăţâna defectuoasă se poate introduce într-o plasă de rafie pentru a bate cu ea pe toţi cei care îmi sar în ajutor până şi aceştia devin un fel de zacuscă însângerată. Vă veţi putea apoi debarasa de corpul meu neînsufleţit prin metoda dvs. preferată. De exemplu, aruncându-l la gunoi. Sau de ce să vă stresaţi? Lasaţi-l dracului, acolo în mijlocul mall-ului, seminarului Amway sau unde-o fi.

Mi-aţi face o mare favoare, pentru că atunci când mă veţi vedea cu un astfel de aparat să ştiţi că fie:
1. am devenit un zombi inconştient, controlat din spaţiu de către fiinţe extraterestre ostile, cu organe de reproducere microscopice şi cu o specializare în vânzări, parte dintr-un complot ilar de subjugare a galaxiei, fie

2. sunt un mitocan, lipsit de orice bun simţ care trăieşte cu impresia că dispozitivul trebuie purtat tot timpul pentru că, uau.. arată atât de cooool! (De fapt ai fi mai cool dacă ai umbla cu o pereche de ochelari de soare modelaţi din chirpici şi cu un lanţ de cremvurşti în jurul gâtului, boule! A.. scuză-mă, nu cu mine vorbeai.. vorbeşti la telefon.. mda nu mi-am dat seama..)

Singura situaţie care ar putea justifica într-un fel oarecare purtarea acestei porcării ar fi dacă un accident bizar de vânătoare sau ceva de genul ar avea ca rezultat pierderea bilaterală a tragusului (partea aia mică de cartilaj al urechii care la oameni normali ţine căştile la loc)

tragus. ok?

În orice altă situaţie, creatura care se șpațiră cu chestia asta abominabilă pe urechi nu poate fi încadrată nici cu indulgenţă în categoria fiinţelor demne de existenţă şi scurtarea vieţii sale putrede va constitui o binecuvântare pentru întreaga planetă. Aşa că, vă mulţumesc anticipat, şi fără ezitare: Zbang, crax, tomberon!


Alte accesorii trendy/cool remarcabile.

Pentru doamne:

Ornamente din macrameu pentru ochelari de soare. Super cool baby!

sau, manuşi ulitmu răcnet, inspirate din look-ul mult râvnit al siderurgiştilor. Mega cool.


pentru bucătărie: separatorul de galbenuşuri:

poftă bună!


pentru maşină:


1. alegi culoarea:

2. montezii...

3. bang! Eşti cel mai cool!


Sau pentru copil. Pentru că oricum te-ai săturat să-i tot vezi faţa aia plângăcioasă, acest excelent dispozitiv de la Toshiba penru jocuri 3D:


Hidrocefalis 3000 DX

(mersi Dana)


miercuri, 25 februarie 2009

Ca reacţie la articolul referitor la cele 10 chestii pe care ar trebui să le încerci înaintea apocalipsei, am primit un e-mail de la un abonat din care am să citez:

„...până dimineaţa când a reuşit să iasă pe geam, plângând şi cu părul plin de aracet. Am râs cu lacrimi şi în timp ce mă băgau la arest.
Legat de articolul tău, aş fi curios de părerea ta: care ar fi lucrurile pe care neapărat să NU le facem până la sfârşitul lumii?“


Mulţumesc pentru întrebare, prietenimaginar_84.
Doar pentru tine, ca să nu bat câmpii ca de obicei, m-am hotărât să mă documentez puţin. Noroc cu internetul acesta, unde sub un morman de pornografie am dat de tot felul de informaţii utile pentru a exemplifica lejer:

5 chestii pe care să nu le faci până la apocalipsă

1. Nu-ţi pierde minţile!
Înainte să devină un excentric frustrat cu apucături complet iresponsabile, marele om de stiinţă slash inovator Nikolai Tesla a avut câteva invenţii realiste. Cum ar fi acest proiect: „Megaturnul Bestial al Extraordinaritaţii Absolute“

"Mu- ha-ha ha-ha-ha!“ – Tesla

Edificat în sătucul Shoreham din statul New York în 1905, acest mastodont de 60 de metri înălţime urma să facă parte dintr-o reţea amplă de generatoare similare, răspândite prin toată lumea, menită să revoluţioneze comunicarea pe Pământ, folosind conductivitatea ionosferei sau ce whateva bullshit susţinea inventatorul pe care nimeni nu a avut curajul sa-l contrazică. Proiectul nu a mai fost finalizat pana la urma, probabil din cauza opunerii vehemente a lui D.zeu care, aruncând într-un tîrziu, o privire asupra schiţelor a început să transpire abundent şi S-a hotărât să-şi exprime dezacordul intervenind ferm prin pauperizarea totală a inovatorului, exclamând: "O sugi bă Tesla!" Slavă Domnului!
Mai multe despre acest proiect aici.

2. Nu piţcăli dispozitive atomice!

21 Mai 1964. O zi de lucru ca oricare alta pentru fizicianul de origine canadiană Louis Slotin de 35 de ani la "Centrul naţional de cercetare a dispozitivelor uciderii la o scara inimaginabilă", cunoscut sub denumirea generică "proiectul Manhattan" din Los Alamos U.S.F.A. La departamentul “maximalizarea exterminării în masă a oamenilor prin introducerea elementelor surpriză împrumutate din adâncul iadului", Slotin şi colegii lui tocmai lucrau la un experiment al cărui scop, obţinerea primei etape a unei reacţii de fisiune, presupunea încastrarea unui nucleu de plutoniu de 6 kile între două emisfere de beriliu.

Considerând probabil măsurile de protecţie ale muncii ca fiind “valabile doar pentru pămpălăi ” savantul purcede direct la piţcălirea emisferei de beriliu cu o şurubelniţă. În ideea: "La o parte proştilor ca ştiu Eu care-i problema: ...s-o fi înfundat ...ă jigleru’".
Din nefericire, şurubelniţa alunecă, emisfera superioară cade şi face contact. Se creează masă critică. Un flash albastru învăluie laboratorul şi se simte un val de căldură. Reacţia expulzează o doză masivă de radiaţie, echivalentă cu radiaţie măsurată la distanţa de 1500 de metri de la o explozie nucleară.
Slotin, speriat, iese repede din laborator. Vomită (semn a expunerii la radiaţii), este internat de urgenţă la spital unde peste câteva zile, în loc să dobândească superputeri, moare. (semn al expunerii la radiaţii letale)

Cu toate că în ziua respectivă Louis Slotin sa hotărât sa
aibă pantaloni pe el, observaţi zona expusă la radiație maximă : coaiele.
Puteţi citi mai mult despre acest incident aici.

3. Nu încerca sa dai vina pe droguri, se pare că nu ţine.

Pe 2 februarie 2002 Tymisha Ysais de 26 de ani este găsită în apartamentul ei din Los Angeles cu pieptul despicat şi cu o lamă de cuţit ruptă, înfipta în umăr. Pe obrazul ei, urme de muşcături, la fel ca şi pe plămânii smulşi din piept găsiţi pe jos lângă ea. Poliţia îl arestează pe rapperul Big Lurch, prietenul victimei, pe care îl găsesc în mijlocul străzii acoperit de sânge, uitându-se către cer. Numitului, în urma unei examinări medicale, i se identifică bucăţi de carne umană în stomac.
În faţa justiţiei simpaticul rapper pledează nevinovat invocând nebunie temporală pe motiv că înainte de incident şi-a petrecut ziua fumând PCP (angel dust), deci nu-şi mai aminteşte nimic. Da, se pare că apărarea lui se baza pe faptul ca această substanţă te transformă din băiat de băiat în Hannibal de Lecter. Nu am informaţii detaliate de la proces dar mă gândesc că judecătorul, auzind pledoaria, i-a aruncat ciocanul direct în frunte după care a sărit peste podium si i-a dat doua capace avocatului, apoi s-a scuzat dând vina pe infuzia de fructe pe care ar fi băut-o dimineaţa. Big Lurch a primit o condamnare pe viaţă. Avocatul nu ştim cât a luat.


Yo! Dintre cei trei băieţaşi, e ăla mai puţin ameninţător, fratzioru cu pălărie. Of, îmi pare rău ca am amintit de dobitocul ăsta. Să trecem repede la următorul punct.

4. Nu vizita Sudanul!

Sahid Sahid!?! Nu l-ați vazut pe Sahid ?


info turist:
localizare geografică: Africa Centrală
temperatura medie anuală: 1.000.000 C
umiditate: horror
servicii sanitare: -
situaţie economico-socială: sărăcie cruntă întreruptă ocazional de război,
populaţie compusă din: muritori de foame cu muşte pe faţă - 60%, musulmani cu mitraliere şi cu muşte pe faţă - 35%, victime ambulante - restu %
relief: vezi poza
faună: şerpi şi păianjeni veninoşi, scorpioni
floră: malarie, ebola, AIDS
atracţia turistică principală: „Monumentul turiştilor decapitaţi” din capitala Khartoum


culorile steagului reprezintă:
verde: islamul
rosu: sângele pe care îl vei vărsa mintenaş
negru: negrii
alb: nimic, e background-ul steagului



Scurt ghid de conversaţie:

ce sa zici in sudaneză:...........dacă vrei sa spui:


5. Nu exagera cu cantitatea de explozibil pe care o legi cu scotch de un baros atunci când ai de gând să dai cu el de o placa de oţel cu scopul de a zgudui pământul în cadrul unui festival cretin din Mexic!











vineri, 20 februarie 2009

joi, 12 februarie 2009

Următoarea staţie: Oblivion


De ceva vreme încoace se pare că avem pentru fiecare weekend câte un scenariu al sfârşitului lumii, cu valul de panică aferent: criză economică, accelerator de particule, anticristu' cu paşapoartele lui de rahat, calendarul mayaş, pandemii, crenvurşti vegetali contaminaţi, etc.

Avem câte o apocalipsă pentru toate categoriile de vârstă şi pentru toate gusturile, pentru religioşi şi sceptici, pentru adepţi ai ocultismului sau pentru cei interesaţi de ştinţă, pentru ecologişti, pentru cei mai cerebrali sau cei mai slabi cu duhu'. Poftiţi, poftiţi, alegeţi! Avem cîte un sfârşit al lumii special pentru fiecare fraier!





"Smelly pussy, we got hairy pussy, bloody pussy, we got snappin' pussy, we got silk pussy, velvet pussy, Naugahyde pussy, we even got horse pussy, dog pussy, chicken pussy! Come on, you want pussy, come on in, pussy lovers! If we don't got it, you don't want it!”

- Chet Pussy

Foarte bine! Din partea mea să vină sfârşitul! Ce pot să-i fac? Indiferent sub ce formă. Daca ar fi sa aleg le-aş prefera pe toate deodata. Vreau să-mi ajungă apa gheţarilor topiţi până la genunchi, stând la coadă pentru a mi se împlanta cipul, buimăcit de o boala neidentificată, la umbra unui asteroid gigantic, pe marginea unui hău negru mereu crescător, încercuit de maimuţe-robot cu arme semi-automate. Asta da spectacol! Crezi ca va fi ceva mai interesant de făcut pe 23-25 dec. 2012? Ne vedem acolo. 'Duc eu generatoru' şi boxele cineva să se ocupe de snacksuri şi bere.

Să fim serioşi. Statistic vorbind, mai mulţi oameni au murit de cuţit de ţigan decât din pricina sfârşitului lumii. Aşa că, să luăm în considerare pentru un moment şi posibilitatea că, de fapt, aceste preziceri apocaliptice nu sunt decât nişte absurdităţi, baliverne care nu se vor adeverii, noi fiind sortiţi de fapt să ne continuăm nestingheriţi vieţile patetice. Se pare că sunt şanse mari ca până la urmă majoritatea să ajungem la bătrîneţe. Zbîrciţi, morocănoşi, blestemând cu bastonu' tinereţea în toate formele şi manifestările sale, ca toate generaţiile predecesoare.

Pe de altă parte, în viitorul nu foarte îndepărtat, se va introduce cu siguranţă un tratament ieftin şi la îndemîna tuturor, care prin simpla ingerare a unei pastile, opreşte procesul de îmbătrînire. Dar există şi un risc real ca pastila miracol să fie lansată exact în ziua în care împlineşti 75 de ani.



în imagine: Tu, februarie 2039

Oricum, timpul nostru fiind limitat, m-am gîndit să întocmesc o scurtă listă cu 10 chestii pe care, dupa părerea mea, trebuie să le trăieşti neapărat înainte să părăseşti planeta asta pentru a putea păşi ţanţoş pe drumul către oblivion.

1. bungee jumping. Ăăă nu. De fapt nu. Ăsta e o mare porcărie, tăiaţi. În schimb:
1. sex. Asta da neapărat! Dar cu o persoană, alta decît tine şi de preferat cu consensul respectivei. Merită mulţi bani!
2. vizitează o ţară exotică sau, dacă ai posibilitatea, invadează o ţară exotică. Astfel vei putea dispune de resursele ei după bunul plac.
3. câştigă la lotto. Cel puţin odată.
4. învaţă bine de tot să te baţi cu un personaj din Tekken, apoi joaca pe rând cu prietenii şi fă-i zob pe toţi.
5. ascultă o dată piesa vandaliş "de la" formaţia legendară The much betters.
6. mai ascultă o dată piesa, că prima oara nu pare aşa faină.
7. participă, măcar ca şi spectator, la o cursă de formula 1
8. împrumută-i unui prieten un CD cu un film într-o limbă pe care nu o înţelege dar înainte modifică documentul text din fişierul cu subtitrări făcând aluzii subtile de-a lungu' filmului la aspecte jenante din viaţa lui personală.
9. după o plimbare prin pădure sau după un jaf armat reuşit, trage-ţi sufletu', apoi aşează-te la masă cu cei dragi. Taie o felie mare de pâine de casă proaspătă şi unge-o abundent cu vajkrém şi înfulec-o cu felii de roşii proaspete. Se clăteşte cu băutura preferată (de ex. zeamă de gheţar)
10. înscenează-ţi moartea. (dacă se poate provocînd o urmărire generală pe plan naţional a unor interlopi)

De fapt nu mai avem timp! Potcoviţi-vă! Potcoviţi-vă acum!


Dragi cititori ai acestui articol de blög,
dacă aveţi sugestii pentru ce ar mai
rămâne de făcut, neapărat, pînă la apocalipsă,
rubrica comentarii vă stă la dispoziţie!
Nu e necesar să vă logaţi.


luni, 19 ianuarie 2009

Scurtă istorie a muzicii

Pe lângă evitarea pe cât posibil a muncii, cea mai necontenită preocupare a omenirii de la începuturile istoriei sale, rămâne diminuarea liniştii înconjurătoare. Primind o palmă zdravănă de la natură, conştiinţa umană se trezeşte şi realizează faptul că ciripitul patetic al vieţuitoarelor, dialogurile plicticoase purtate cu semenii sau cu sine, ba chiar tunetele ocazionale ale cerului nu provocau decât eventuale anxietaţi infantile, însă pe departe insuficiente pentru a umple tot golul insuportabil creat de tăcere. Această realizare îndeamnă omul primitiv să caute în mod obsesiv metode pentru a elimina, sau dacă asta nu îi este cu putinţă, măcar a umili tăcerea prin substituirea ei cu sunete.


De la pălăvrăgitul fără sens al femeii până la lansarea spectaculoasă a rachetelor pe orbită generată de bărbaţi, toţi luptăm zilnic, cum ştim noi mai bine, pentru abolirea acestei molimi de pe faţa pământului prin trimiterea ei acolo unde, de fapt, îi e locul: în mormânt.













fig. 1
Împaratul Hirohito inspecteaza subwooferele care urmau a fi folosite pentru eliminarea permanenta a liniştii de-a lungul coastei pacifice a Asiei, și înlocuirea ei cu melodiile de vis ale lui Busta Rhymes.

...
Una dintre cele mai îndrăgite metode de eliminare a liniştii rămîne substituirea cu muzică. Foarte asemănătoare cu minunatele sunete ritmice ale unui şantier, muzica a fost inventată, după cum bine ştiţi, de căulgărul Berbunalicio Sicvio in jurul anului 1988. Prearespectatul Rob al Bunului Domn Şi Dumnezeu Berbunalicio a reuşit, cu ajutorul unei bucăţi de blană de capră îmbibată în smoală, să filtreze elementele nedorite din melodii. Impurităţi precum influenţele jazz sau vocea lui Jeniffer Rush au fost astfel eliminate cu succes pentru prima dată. S-a născut un produs revoluţionar, îndrăgit de mic şi mare, deci uşor de comercializat: muzichia. Invenţia cucereste peste noapte, înlocuind rapid metoda folosită până atunci pentru exterminarea tăcerii: înregistrări cu răgete de giboni supuşi terapiei electro-convulsive.

"Nu întreba ce pas mic poate face ţara ta pentru om, întreba ce salt semnifcativ poate face omenirea pentru tine." Berbunalicio*

Deşi s-au făcut mari progrese în ultima vreme, o problemă stânjenitoare rămâne în continuare eliminarea definitivă a liniştii din locurile publice: parcurile din centrele urbane, baruri, discoteci, aeroporturi sau apartamentul prietenului meu Adişor. Preocuparea privind extirparea liniştii din aceste locaţii continuă să atragă un public larg, fascinat de această procedură, ce a devenit şi mai îndrăgită odată cu introducerea recentă a elementelor muzicale.
Asocierea dintre doi sau mai mulţi indivizi, fiecare producând sunete pe anumite frecvenţe cu scopul suprapunerii acestora, de asemenea o metodă foarte eficientă de kilărit liniştea, se numeşte "formaţie". Sau uneori "secţia sculărit de la fabrica de vagoane". Eventual simplu: "beţivani".


* "hey men, dont ask me what step a small country can do for you, ask what giant leap can mankind do for Berbunalicio" Bob Marley

duminică, 18 ianuarie 2009

Despre noi

the much betters se vrea a fi o formaţie muzicală compusă din:

xoom -meclofon, dume, chestii
goodies -ritmuri, feeling
firedrill -butoane, alte frecvenţe

Tri arădeni care se întâlnesc săptămânal într-un studio amenajat la subsolul unei case a cărei locaţie exactă nu poate fi divulgată din motive de siguranţă (n.t.: Arad, cartierul Gradişte, strada Zamfirescu nr 31, prima casă pe dreapta, sunaţi de două ori la sonerie!). Folosind un calculator, un Roland mc808, o Nova si nişte sisteme eliminatoare de linişte tip yamaha, trupa The much betters extrage cu grijă tăcerea acumulată în încapere în timpul săptămânii, înlocuind-o cu produse muzicale, o serie de sunete atent alese şi compilate gen electro. Spaţiul astfel pregătit devine propice pentru a propulsa ascultătorul, prin intermediul sinesteziei audio-vizuale, în diverse călătorii psihodelice (sic) cu efect terapeutic, sau pentru a mânca pizza şi a bea ca porcu până dimineaţă.

Formula originală, influenţele d’n’b breakbeat, sunetele și armoniile complexe, garantează izolarea eficientă a încăperii împotriva infestării nedorite cu tăcere..

Acum poţi încerca şi tu cîteva din produsele The Much Betters, nu foarte revoluţionare, gratis!
"Nu doar acoperă liniştea, cum o fac alte produse, o elimină!"


(conţinut redus de solou interminabil de chitară. Nu conţine E-uri, toxine sau saxofon. 100% digital adica în codarea informaţiei nu s-au folosit decat strict 1 şi 0 fără impuritaţi gen 3 )

notă. În cazul în care testaţi produsul nostru într-un apartament de bloc vă rugăm ţineţi cont si de vecini! Dacă aceştia vă indica nivelul prea mare de liniste din locuintzele lor (prin lovituri repetate în calorifer) măriţi puterea de extragere a liniştii şi suplimentaţi volumul de substituire a acesteia cu muzică marca “the much betters” astfel încât şi conlocuitorii (saracii) să beneficieze, măcar parţial de avantajele produselor noastre superioare. Vă mulţumim pentru responsbilitatea asumată!
mulţumiri membrului onorific TMB: Vitzi!
contact: themuchbetters@gmail.com


marți, 6 ianuarie 2009

Much Better News

Veşti bune:



Am finalizat filmările pentru primul videoclip The Much Betters pe care îl veţi putea urmarii în curînd chiar aici pe acest blög minunat!